Citind in liniste o descriere a sistemului digestiv si a modului de functionare, incerc sa prelungesc modelul si sa fac o proiectie a unei ipoteze privind efectul receptie informatiilor prin intermediul televiziunii.  Sa ne gandim ca al nostru sistem de gandire ar fi reprezentat printr-o cutie. Fiecare informatie, pe care o primim, o asimilam cu o bila care este introdusa prin partea superioara a cutiei. Pentru a reactiona sau pentru a lua o decizie e necesar ca bila sa iasa prin partea inferioara a cutiei, dupa ce a parcurs de sus pana jos o anumita traiectorie. Sa ne imaginam acum ca, in cadere, bila intalneste obstacole. Obstacolele le asimilam, in prezenta ipoteza, prin tipuri de informatii primite care s-ar desena ca niste canale de ghidaj. Asadar o anumita emisiune de televiziune ar reprezenta un canal pe care bila trebuie sa-l parcurga in cadere. Sa ne imaginam bila care intra pe sus si intalneste un canal, iar acum atentie…… canalul este scurt in comparatie cu un canal care ar reprezenta o carte sau un tratat serios. Care este efectul? Pentru a parcurge cutia, in loc sa gasim canale mai lungi (carti, manuale, tratate) vom observa multe canale mici(emisiuni, mici jurnale, talkshowuri, seriale), care, de multe ori chiar nu pot fi puse cap la cap. Si acum ce rezultat obtinem? Bila ajunge, in cazul canalelor scurte, mult mai lent si uneori se poate bloca intre canale intrepatrunse. Extrapoland, informatia (stimulul) prelucrata isi gaseste un raspuns mult mai greu, sau uneori poate sa induca indecizie. Am fost cat de cat explicit? Daca da, intuiti unde am vrut sa ajung: la o alta demonstratie a ineficientei timpului pierdut in fata … tv-ului.